 ForieAdministrator
Postari: 44
|
|
Orasul (orasul la care imi sunt gandurile este Berlin) este spatiul in care ne petrecem o mare parte din viata. In drum spre scoala, spre locul de munca, in drum spre piata, spre centrul orasului pentru cumparaturi sau la plimbare, in drum spre barul preferat, orasul cu cladiri mai vechi si mai noi, cu case mai darapanate si altele recent renovate, cu spatii verzi si parcuri mari, cu biserici mai noi si mai vechi, cu edificii puternic iluminate (nu numai noaptea, ci si ziua) ale marilor companii commerciale sau ale hotelurilor de lux ne insoteste in aceste scurte calatorii zilnice.
Teoretic, si din pacate numai teoretic, orasul apartine fiecaruia dintre locuitori in egala masura. Aceasta inseamna ca fiecare are dreptul egal de a participa la configuratia orasului. In realitate lucrurile stau cu totul altfel, pentru ca orasul tinde sa ne apartina din ce in ce mai putin, noua, locuitorilor, si sa devina canalul ideal de transmitere al mesajului vizual care reprezinta interesele categoriilor main-stream si mai instarite ale societatii. A inchiria un spatiu publicitar in oras isi pot permite numai institutiile, nu si persoanele fizice, iar sumele devin infricosator de mari cand este vorba de a obtine un spatiu publicitar cu cea mai mare vizibilitate pentru trecatori. Un mediu prin excelenta public, orasul ofera un spectacol formidabil al luptei pentru comunicare la nivelul mesajului publicitar. Panourile publicitare sunt cel mai adesea mesaje ale marilor companii comerciale, ale reformelor realizate de guvern, ale partidelor politice, ale actiunilor umanitare sprijinite ori de guvern , de companii economice, ori de organizatii non-guvernamentale (statut la care tinde si biserica in lumea occidentala asa-zis civilizata). Iar noi, locuitorii orasului, lecturam zilnic aceste mesaje, in mod mai constient sau mai putin constient: uneori ne revoltam, uneori intelegem prea putin pentru a reactiona, alteri le ignoram apatici.
In fata noastra, locuitorii, sau mai degraba “spectatori ai orasuluiâ€, se desfasoara in paralel un alt spectacol: lumea Graffiti. Daca faci o calatorie scurta cu bicicleta pe strazile Berlinului vei vedea ca aceasta miscare “undergroundâ€, sau subcultura urbana, (cum este numita in literatura de specialitate) exista si ca este mai vie ca oricand. Graffiti intalnesti pe zidurile caselor si ale blocurilor, pe vagoane sau masini iesite din uz, pe cladiri abandonate, pe poduri, in statiile de metrou, pe jaluzelele de metal ale magazinelor inchise, pe zidurile canalelor raului Spree, pe automatele pentru prezervative sau tigari, pe cabinele telefonice, uneori chiar si pe afisul publicitar. “Writer-ii†(scribii) caci asa se numesc cei care realizeaza Graffiti, sunt de fapt locuitori, ca si noi, ai aceluiasi oras, cu diferenta ca ei isi exercita acel drept teoretic de a participa la configuratia orasului, drept la care, in fapt, renuntam de fiecare data cand alegem conducatorii orasului, responsabilizandu-i pe acestia cu asemenea treburi publice. Graffiti in Berlin, si cu siguranta in multe alte orase mari ale lumii, sta la originea dezvoltarii unor forme de comunicare din cele mai variate iar conceptul care le inglobeaza ca fenomen social este “Street-Art†(arta stradala)
Graffiti modern, asa cum il cunoastem in prezent, a aparut in New York la inceputul anilor `70, in mod curios, pentru ca un pustan scrisese pe zid : Taki 183. Asadar, la inceputuri Graffiti presupunea scrierea numelui de artist pe ziduri, ajungandu-se la o adevarata competitie cine-si poate scrie numele cat mai mare. O data ce fiecare si-a dat seama ca oricine poate scrie mare, a devenit important stilul. Astfel, s-a dezvoltat o intreaga gama a perfectiunii pe care o poate parcurge un “writerâ€. De la “Tag-uri†- actualmente in Berlin foarte numerose - care sunt scrieri ale numelui de artist cu caractere nu foarte complicate reprezinta opere ale incepatorilor cu intentia, de cele mai multe ori, de a marca teritoriul, gen “Eu, Taki am fost aiciâ€, pana la asa-zisul “Wild-Style†care este cel mai indescifrabil stil de scriere si in acelasi timp culmea perfectiunii in lumea Graffiti. Numerose Graffiti sunt insotite de un personaj comic cu expresia fetei mai vesele sau mai triste. Materialul folosit este spray-ul, dar si marker-ul sau chiar si pixul sau creionul in cazul toaletelor publice. Folosirea sabloanelor pentru realizarea unui Graffiti este vazuta de unii “writeri†cu traditie ca nu tocmai autentica, insa acest tip de Graffiti exista in Berlin in egala masura, avand adesea continut politic direct, pentru ca orice Graffiti realizat in ilegalitate este implicit o afirmatie politica.
Asadar, un alt aspect important al Graffiti este ilegalitatea. Graffiti este interzis prin lege, cu cateva exceptii: cand este realizat contra unui cost pentru o institutie[8] sau in cazul “spatiilor legale†rezervate de catre primarie acestui scop sau cand este obiectiv de atractie turistica prin expunerea unor bucati din “Zidul Berlinului†care pe partea din vest erau pline de Graffiti. Pe de o parte, Graffiti a fost intotdeauna perceput ca un atac la proprietatea privata si criminalizat ca “mazgalitura†(in termeni populisti), respectiv “paguba materiala†(in termeni juridici). Pe de alta parte a fost considerat ca un atac la ideea de curatenie si siguranta a orasului. Cei ce nu inteleg Graffiti nici nu se obosesc sa incerce macar, respingandu-l si catalogandu-l drept “manjealaâ€. Interesant punct de vedere al acelora care decid ce inseamna curatenie si ce nu in orasul in care locuiesti! “Writer-ii†vad, insa, lucrurile altfel. Ei spun ca “orice zid gol este represivâ€, si deci trebuie umplut. Oare sa deranjeze atat de mult faptul ca Graffiti nu este accesibil oricui ca si text de lectura? In planul lingvisticii Graffiti poate fi lecturat ca un atac la scrierea standard impusa de elite, pentru ca pe langa faptul ca literele sunt distorsionate pana la indescifrabilitate, practicantii acestei forme de “arta de strada†au dezvoltat un dialect propriu. (Vezi si miscarea “rap†sau “Hip-hopâ€). Anunturile publicitare nu vor fi niciodata ilegale pentru ca in spatele acestei forme de comunicari sta un sir intreg de institutii, o intreaga masinarie economica, pe cand Graffiti, o forma de comunicare evident necesara, de vreme ce se manifesta cu o asemenea amploare, nu are drept de existenta legala.
Nu pledez pentru legalizarea acestei forme de comunicari, pentru ca insisi “writer-ii†nu-si pun aceasta problema, insa incercarea de a elimina aceasta miscare din spatiul vizual al locuitorului orasului prin inasprirea legii mi se pare revoltatoare. Asa cum preconizeaza Norbert Siegl, specialist in domeniu la Institutul de Cercetare Graffiti din Viena, o largire a conceptului de “paguba materiala†operata de catre legiuitori pentru a combate Graffiti, nu va duce decat la “criminalizarea a zeci de mii de tineri “writer-i†si activisti “Street-Artâ€
*Biblioteca romaneasca Freiburg Germania*
_______________________________________
-= Unde patrunjelul e viata...fumul e societata =-
|
|
